Pagina principală » Finanţări » Programul vizând protecţia resurselor de apă prin staţii de epurare a apelor uzate şi apelor uzate industriale şi/sau canalizări
Programul vizând protecţia resurselor de apă prin staţii de epurare a apelor uzate şi apelor uzate industriale şi/sau canalizări
Obiectul Programului îl reprezentă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor ce vizează protecţia resurselor de apă prin staţii de epurare a apelor uzate şi apelor uzate industriale şi/sau canalizări.
Solicitanţi eligibibili
Operatorii economici (întreprinderi mari sau IMM-uri) constituiţi potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Unităţile administrativ teritoriale;
Categorii de cheltuieli eligibile
(1) Realizarea de investiţii iniţiale noi, respectiv: a) investiţii în active corporale – clădiri, construcţii, reţele de canalizare – precum şi necorporale, legate de înfiinţarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi, prin realizarea de produse noi, suplimentare, sau schimbarea fundamentală a procesului de producţie al unei unităţi existente; (2) Cheltuielile cu investiţiile iniţiale noi, considerate eligibile, sunt aferente: a) construirii, extinderii clădirilor necesare implementării proiectului; b) achiziţiei de echipamente şi dotari pentru efectuarea de analize şi monitorizare continuă a calităţii apelor uzate şi a apelor epurate ; c) realizarea reţelelor de utilităţi în incinta în care se implementează proiectul şi aferente implementării proiectului şi cu dotările respective (instalaţii electrice, instalaţii de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, instalaţii de ventilare, de climatizare, telefonie, PSI, intranet); d) achiziţiei de utilaje, echipamente şi/sau instalaţii noi, inclusiv a costurilor de construcţiimontaj, necesare implementării proiectului; e) cheltuieli pentru achiziţia de tehnologie, brevete, know-how; f) realizării reţelei de canalizare aferentă staţilor de epurare; g) realizării reţelei de canalizare în toate aşezările umane cu un număr de pănă la 15.000 locuitori echivalent (l.e.); h) cheltuielile pentru studiu topografic, geologic şi geotehnic
Contribuţia beneficiarului
Minim 15% in cazul unităţilor administrativ-teritoriale Minim 50%, in cazul operatorilor economici
Informaţii suplimentare: www.afm.ro
|