greendex.ro GreenTransylvania
RO | HU
Prima pagină » Focus » Garda de Mediu şi salvarea biodiversităţii


Garda de Mediu şi salvarea biodiversităţii

[greendex]

Nagy Zoltán: Este halucinant să fundamentezi suplimentarea posturilor la un organ de inspecţie şi control motivând pierderea biodiversităţii în România. Din cele 1377 de arii protejate din care 381 situri Natura 2000 niciunul nu are un plan de management aprobat, 75 % din ariile protejate nu au custode, pentru 226 din custozi expiră de drept convenţiile de custodie pentru anul curent, din cauza unui vid legislativ.

Conducerea Garzii Nationale de Mediu pregateste un abuz:  vrea sa preia 400 de posturi de la Agentiile locale de mediu.


Dintr-un proiect de Hotărâre de Guvern recent postat pe situl GNM, aflăm că Garda Naţională de Mediu are ca prioritate întărirea capacităţii instituţionale de inspecţie şi control în sensul creşterii numărului de comisari motivând îngrijorarea Uniunii Europene cu privire la declinul continuu al biodiversităţii în Europa. Garda îşi propune preluarea a 400 de posturi de la Agenţiile locale de Protecţia Mediului, cu  suplimentarea corespunzătoare cu autoturisme şi spaţii de lucru, motivând ca volumul actelor emise în prezent de Agenţii a scăzut foarte mult.  In nota de fundamentare a Gărzii Naţionale de Mediu se arata că angajatii  Agenţiilor de Mediu nu fac altceva decăt să emită nişte acte de reglementare. In realitate,  agenţiile de mediu sunt responsabile pentru elaborarea şi transmitere către instituţiile europene (CE, Eurostat, Agenţia Europeană de Mediu)  a tuturor rapoartelor din partea României pentru actele normative care intră în domeniul lor de competenţă (deşeuri, chimicale, schimbări climatice, biodivesitate, etc), respectiv a protocoalelor şi a convenţiilor internaţionale.

Zoltán Nagy, fost presedinte al Agentiei Nationale de Mediu:

“Acest demers reflectă viziunea domnului comisar general, fost ofiţer de Securitate Silvian Ionescu, ca într-o ţară membră a Uniunii Europene, prioritatea în domeniul protecţiei mediului şi a naturii o reprezinta crearea unor locuri de muncă pentru informatori şi turnători în structuriile Ministerul Mediului. Este halucinant să fundamentezi suplimentarea posturilor la un organ de inspecţie şi control motivând pierderea biodiversităţii în România. Din cele 1377 de arii protejate din care 381 situri Natura 2000 niciunul nu are un plan de management aprobat, 75 %  din ariile protejate nu au custode, pentru 226 din custozi expiră de drept convenţiile de custodie pentru anul curent, din cauza unui vid legislativ. Administraţiile parcurilor naţionale nu au fonduri pentru cheltuielile administrative. Agenţia Naţională de Arii Protejate a fost desfiinţata de Guvernul Boc, înainte să îşi începe activitatea. Administraţia Fondului de Mediu nu mai susţine financiar, de un an, proiectele custozilor. În aceste condiţii Garda de Mediu ce doreşte să verifice, când nu există un regulament sau un plan de management aprobat care prevede restricţiile specifice fiecărei zone?”

Deşi Ordonanţa Guvernului Boc 223/30.12.2008, ingheaţă posturile vacante şi nu permite angajări în sistemul public, prin această manevră de restructurare între instituţiile aceleiaşi minister, domnul Silvian Ionescu încearcă să îşi întărească poziţiile în ţară pe ultima sută de metrii, pe spinarea Agenţiilor de Mediu. Care la rândul lor au o schemă de personal subdimensionat. Ordonanţa de guvern nu îşi propune informarea şi consultarea organizaţiilor neguvernamentale sau a sindicatelor, precum nu-şi propune nici avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în condiţiile în care GNM doreşte majorarea numărul de personal cu 48% prin transformarea a 400 de funcţii publice generale în funcţii publice specifice (comisar). Iar transferul în interesul serviciului se poate face doar cu acordul scris al funcţionarului public, într-o funcţie de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional,  ceea ce este imposibil în cazul celor două instituţii.





Comentarii

ilustru anonim, Radu - 2009. 10. 28  
Pentru domn comisar Radu, Raducu - 2009. 10. 28  
ilustru anonim, Vizauer T. Csaba - 2009. 10. 28  
nu contest lucrul asta, Radu - 2009. 10. 28  
nu contest lucrul asta, Vizauer T. Csaba - 2009. 10. 28  
Gigi de la scularie sau Gica CONTRA, io - 2009. 10. 28  


Afişează toate comentariile   Adaugă comentariu

ÎNSCRIERE NEWSLETTER

ECOREPORTER

mărește fereastra »

 
  • strawberrynet
  • Fundaţia pentru Parteneriat
Susţinători:

© Copyright Greendex 2009.   DESPRE GREENDEX